Autor - Ion Creanga
Adaptarea scenica - C. Brehnescu

Regia - T. Jucov
Scenografia
- A. Josanu
Muzica - L. Stirbu
Versurile - Ia. Turcanu
Coregrafia - V. Dontov

Evolueaza actorii:
Corina Scorpan
Iana Popa
Natalia Braguta
Natalia Panta
Ion Ambrosie
Ion Buzila
Viorica Dobzeu
Cristina Bejan
Nina Lefter
Maria Tuchilus
Adrian Graur
Alexandra Albintanu
Ion Ostaciuc
Ion Turculet

ABECEDARUL BASMELOR

La Licurici se adauga, an de an, opere ale unor clasici ai literaturii nationale si universale, transpuse in fermecatorul limbaj al genului si insemnand, pentru trupa, cam tot atatea certe succese. Acei, ce mai au pina sa poata citi singurei basmele lui Ion Creanga, privesc fascinati cutia magica, la rampa careia, de asta data, se deapana Fata babei si fata mosneagului.

Aflati la virsta marilor descoperiri teatrale spectatorii-puradei se familiarizeaza astfel cu incitante modalitati de expresie scenica un veritabil ABECEDAR TEATRAL absolut necesar lor. La nivelul celei mai fragede varste Teatrul Licurici are o dubla valoare educativa: una explicita, manifestata prin talmacirile intamplarilor urmarite din sala si alta, la fel de importanta, ce are in vedere o dimensiune etica si culturala.

Conturate in nuante, pe cit de subtile pe atit de usor perceptibile pentru ochii curiosi si exigenti ai micutilor, aceste valori perene poarta amprenta sigura a maiestriei echipei de creatie. Capata evidente valente de veritabil basm teatral. Impartaseste spectatorilor ceva din ceea ce inseamna miracol, bunatate si speranta.


Combinatia realului cu imaginarul fabulos (papusile la paravan si actorii in avanscena) se produce prin mijloace scenice stilizate, ce dau salii sentimentul participarii.

Titus Jucov stie ca teatrul adevarat exclude compromisul care recurge la simplisime si trucuri ieftine. Arta regizorului se dezvaluie prin metafore a caror limpezime si plasticitate cuceresc. Fata babei si fata mosneagului are calitati pe care chiar si teatrul, destinat adultilor, le pierde uneori: finete, precizie a mizanscenei, pastrarea farmecului naratiunii prin solutii simple, esentializate.

Cromatica, muzica, dansurile, valoarea literara a textului, interpretarile devin, in substraturile inconstientului, elemente de referinta pentru generatia de miine. Aceasta vocatie papusareasca impune responsabilitate si rigoare. Dialogul viu cu sala, caracterele conturate cu tuse sigure intr-un desen precis, solutiile tehnice ingenioase, multiplele posibilitati, oferite in manuirea papusilor, demonstreaza ca directorul artistic al teatrului vietuieste, cu adevarat, in lumea copilariei.
In spectacol se recunoaste mana sigura si ingeniozitatea de a suprapune detaliul semnificativ unei viziuni de ansamblu.

Regizorul foloseste toate capacitatile decorului, creand neasteptate spatii de joc si asigurand, prin aceasta, cursivitatea actiunii. Abila deplasare a papusilor si paiatelor, a fiecarui element de recuzita, la care se adauga si o iluminare foarte sugestiva, creeaza impresia de fluenta, asemeni derularii unui film, existand, insa, avantajul relatiei nemijlocite cu sala. Si, daca savoarea scrierii marelui humulestean nu se poate pastra intru totul intacta, caci metaforele literare in mod inevitabil sunt sacrificate, dramatizarea (Constantin Brehnescu) prezinta actiunea dinamic (datorita si dialogurilor neaose, extrase cu pricepere din text de catre Titus Jucov), reliefind cu prisosinta valoarea eterna a basmului.

Personajele, realizate cu mult umor si originalitate, beneficiaza de maxima expresivitate datorita interpretarii vocale extrem de nuantata. Absurdul unor momente nu exclude realitatea personajului. Intervine alt aspect, ce tine de specificul teatrului multiplu: aici, actorul-manuitor, chiar de este vazut in scena (canta si danseaza), trebuie sa stie sa existe doar in planul doi, in spatele personajului (desi, adeseori, e si in fata lui), sa dispara ca prezenta subiectiva.

Actorii cunosc acest lucru si dispar. Spectacolul lui Titus Jucov este o generoasa desfasurare de culoare, muzica si miscare, bine ritmat, realizand acordul necesar intre personajele-papusi si actori. Unul din principalele atu-uri il constituie papusile Angelei Josanu inteligent si foarte spiritual comentariu al eroilor si nu doar figurarea, modelarea acestora.

Vocile sunt foarte inspirat distribuite, corespunzand personalitatii caracterelor, sustinute de miscari coregrafice de o fluenta si expresivitate admirabila. S-a produs o inovare generala a limbajului teatral practicat de Titus Jucov.

O crestere substantiala a aportului scenografic si regizoral in realizarea basmului, conducand, concomitent, la o revigorare a valorii si a functiilor papusarului de azi, fata de cel de odinioara. Intr-un context adecvat specificului genului, gasind tonul potrivit pentru fiecare obrazar, gestul cel mai adecvat fiecarui suflet, realizand o convingatoare comunicare intre personaje, versiunea scenica a lui Titus Jucov pastreaza spiritul si culoarea povestii marelui humulestean.

Scenografia Angelei Josanu, papusile, decorul, costumele, trasate intr-o pensulatie captivanta, creeaza personaje expresive intr-un decor de basm deosebit de functional. Substanta narativa si satirica a textului, umorul fabulos dobandesc valori teatrale certe, desfatandu-ne cu fantezia, iscusinta, talentul viguros al compozitorului Liviu Stirbu: o antrenanta coloana sonora, o muzica de caractere, usor memorabila (textier Ianos Turcanu), cu mult haz si voie buna, mulata pe dansurile lui Valeriu Dontov. Actorii, dirijati de bagheta profesorului lor (toti sunt invataceii de ieri ai lui Titus Jucov), au produs un spectacol de bun augur, fiind sperantele de maine ale Licuriciului.

Corina Scorpan (Fata mosneagului) se remarca prin disponibilitatea fata de partituri diferite, claritate in rostire, expresivitate in miscari si, nu in ultimul rind, o voce bine timbrata in variate ipostase. Ca mesager al puritatii actrita este convingatoare prin caldura specifica pe care o degaja chipul si inflexiunile bine cantarite ale vocii.

Natalia Braguta (Fata babei) provoaca aparitii scenice surprinzatoare, dovedind maiestrie si profesionalism, trecerii rapide de la o stare psihologica la alta, cucerind spectatorii prin bun simt si bun gust, omenind, intr-un anumit fel, calitatile negative ale eroinei sale.

Ion Ambrosie si Viorica Dobzeu (Mosneagul si Baba) investesc personajele crengiene cu trasaturile de temperament impuse de text, slefuite de regizor, rezolvandu-si rolurile de caracter cu umor si seninatate.

Nina Lefter (Sfanta Duminica) se dovedeste o actrita cu aplomb, sincera, cu o dictie perfecta, cu multa blajinatate in glas si cu deosebit farmec interpretativ.

Maria Tuchilus (catelusul Cimbrisor), surpriza si bucuria exaltata a spectatorilor de toate virstele, contureaza un personaj zglobiu, ager, istet, cu mult haz in actiune si dialoguri.

Adrian Graur (Parul si Cuptorul), interpret cu destula experienta si real talent actoricesc, invie in ochii nostri eroii statici, baritonul, manuit cu iscusinta, excelent dozat, razbate pana-n holul teatrului, monumentalismul vocii ii lasa pe micuti incremeniti de admiratie in fotolii.

Paiatele (Alexandra Albintanu, Ion Ostaciuc, Nina Lefter, Ion Turculet), original gandite de regizor, duc in carca greul spectacolului: prezinta si reprezinta, danseaza si canta, comunica si comenteaza cu insufletire de veritabili eroi de basm traditional si modern.

Regizor cu temperament, cu experienta proprie in domeniul dramatizarilor si adaptarilor textelor literare, Titus Jucov a purces la o reinterpretare a cunoscutei povesti, pastrand personajele, dar propunandu-si o varianta singulara scenica. Povestea lui promite maturitatea definirii unui stil propriu, unui profil artistic original pentru acest laborios colectiv, in care talentele creatorilor pot oferi garantia viitoarelor reusite papusaresti.

Pavel Proca

      

         

      

 
 
Supersite