Poate in virtutea faptului ca un papusar mai continua a fi marcat de calificativul unei absurde inferioritati, poate din pricina orgoliului si trufiei exagerate, sentimente ce nu se dau atit de usor alungate din existenta actorilor din celelalte genuri de teatru  sau poate din simplul motiv, ca artistul papusar, fiind de  multe ori camuflat de  paravan sau masca cu tot ce are mai expresiv in arsenalul sau actoricesc - ochii si plasticitatea (se aude doar vocea, dar si ei i se impune uneori o denaturare), dar va afirm cu un sincer sentiment de admiratie: lumea papusarilor e o lume frumoasa, cu oameni  sufletisti, nu-s chiar atit de invidiosi  sau pizmasi si, ce este foarte important, sunt inzestrati cu un sentiment atit de necesar oamenilor de teatru: sentimentul solidaritatii de breasla. Si eu ma declar fericit ca soarta m-a adus in miraculoasa lume a basmului si fireasca existenta a actorului papusar. Comunicind zilnic, prin intermediul povestilor cu micutii spectatori, parca si sufletele noastre  se purifica, se mintuiesc  prin munca si iubire.

In 1975 m-am vazut aranjat la un stagiu regizoral la Teatrul Mare de Papusi din Leningrad (actualmente Sankt-Petersburg). Doi ani, pe care i-am trait acolo, au fost pentru mine ani de o imbogatire sufleteasca complexa, pentru care si astazi multumesc Domnului. Si astazi ii mai vad pe actorii teatrului leningradean cum se adunau zi de zi la repetitii, cum se pregateau (fiecare in ritualul sau)  de orice spectacol, cum, alaturi de ironicul Ilia Alperovici, alaturi  de temeinicul Vladimir Kukuskin si de ademenitoarea Valeria Kiseliova (trecuti deja de frumoasa virsta de 70 de ani), paseau spre scena proaspat veniti in teatru Andrei Maximicev, Nadejda Careva, Alexei Tukanov. Paseau  cu capul sus si mindri ca vor evolua in scena cot la cot cu maestrii,  admirati de toti impatimitii teatrului de papusi din Uniunea Sovietica si care au jucat pe scenele din Londra si Tokyo, Berlin si New Delhi, Tallinn si Tbilisi, inca pina la cel de-a doilea razboi mondial.

M-au primit in „grupul” lor din primile zile. M-au primit, fiindca eram papusar. Ma invitau in cabinele artistice dupa spectacolele de seara si, stind la un pahar de vorba, ma intrebau cum a mers astazi  scena cutare sau cutare, ma intrebau despre papusarii de la „Licurici”, pe care  ii cunosteau cu mult inainte de venirea mea in teatru, se interesau despre premierele de la „Tandarica”, de parca eu aveam posibilitatea sa stiu pe atunci mai mult decit ei despre renumitul Teatru din Romania... Ma iscodeau , cine va repeta miine dimineata cu dinsii: „Sudari” (asa il numeau inde ei pe conducatorul artistic al stajiului meu - Victor Sudaruskin) sau voi repeta eu, deoarece, stiau ca maestrul avea obiceiul sa ma arunce  in „apele fierbinti ale repetitiilor” unui nou spectacol, spunindu-mi: „Miine dimineata, pina la sosirea mea in teatru, vei trece scenele pe care le-am schitat  ieri! ”...

Iar eu tot ma intrebam si  ma intrebam, de ce chibzuitul Vladimir Kukuskin dimineata, pina la inceperea repetitiilor, fredonind de fiecare data  melodia „Moi Dodir”,  intra cu un stergar proaspat in WC... Ca sa aflu intr-un tirziu de la batrinica teatrului - recuzitoarea Maia Usarovskaia (in teatru din ziua fondarii lui - 1931): „Vovocica, niciodata nu se atinge de papusa sa, pina nu-si spala bine miinile cu sapun”. Ca sa vezi!?

Apoi incercam sa ghicesc de ce „vesnic tinarul” Ilia Alperovici venea la teatru intotdeauna, fie iarna, fie vara, cu mai bine de o ora inainte de inceputul repetitiilor sau spectacolelor. Se aseza intr-un fotoliu laturalnic si bolborosea ceva. O fi fiind el singur-singurel acasa, imi ziceam eu, dar iarasi intr-un tirziu, am indraznit si l-am intrebat. „Pai, ce sa-ti spun eu, draga Titus, - si din ironia ochilor am inteles, ca-mi va spune ceva departe de a fi adevar, - irna-i frig afara si vin la teatru sa ma incalzesc, vara-i cald afara si vin la teatru sa ma racoresc”. Si aceeasi Maia Usarovskaia, care le stia pe toate si despre toti, mi-a spus: „ Iliusa nostru are nevoie de cel putin o ora, ca sa le uite pe cele lumesti si  sa se concentreze la spectacolul, se urmeaza sa-l joace astazi”. Ca sa auzi!?

Victor Borisovici Sudaruschin... In timpul celor doi ani de zile, cit a durat stagiul meu regizoral, nu-mi aduc aminte sa fi avut Dumnealui vreo zi de odihna.  Pleca din teatru cu putin inainte de miezul noptii. Eram cu el permanent si pretutindeni: fie la repetitii, la spectacole, fie la vre-o premiera sau concert. Odata  ne-am pomenit si la circ. „Stii, Titus, mi s-a facut dor de o reprezentatie a clownilor. Ce-ar fi sa intram... – treceam pe linga cladirea circului – doar sunt membrul Consiliului Artistic”. Plasatoarele ne-au intimpinat zimbind – il conosteau toti in Leningrad. Ne-au oferit locurile din loja centrala. Priveam spre arena circului, dar tragem cu ochii si spre Sudaruskin. Cita naivitate si sinceritate era in reactiile acestui om incaruntit la virsta de 45 de ani. „Nu privi ironic, baiatule, - m-a probozit la un moment dat – circul si teatrul de papusi au cai comune in evolutia lor. Studiaza-le, pentru a le cunoaste in cele mai mici amanunte”

In biroul lui, un atelier de creaiie in adevaratul sens al cuvintului, ascultam si vedeam cum  se compune muzica pentru un spectacol nou, interpretata la pian de compozitorii din Leningrad: A. Colcher, I. Tvetkov, I. Vaisburd. Poetii leningradeni – K. Rijov, B. Rater, V. Konstantinov, M. Ghindin, I. Rohlin, L. Kuklin - ii recitau versuri pentru cintecele din spectacole. Sau, cind ramineam in doi, ascultam in tacere imprimarile  bardului Vladimir Vissotsky. Au lucrat impreuna la un spectacol dupa o povestire de Vasilii Suksin. Iar in 1976, in timpul desfasurarii celui de-al XII-lea Congres UNIMA (l’Union Internationale des Marionettistes)  si a Festivalului International al Teatrelor de Papusi din Moscova, unde Teatrul Mare de Papusi din Leningrad a participat cu spectacolul „Peripetiile bravului soldat Svejk” dupa Jaroslav Hasec, vestitul regizor papusar Victor Sudaruskin m-a prezentat marelui poet rus Vladimir Vissotsky. Si a facut-o, cu certitudine, din sentimentul solidaritatii de breasla, ca un adevarat papusar.  Dupa spectacol, incintat de cele vazute, bardul ne-a invitat la el acasa. Am ascultat vocea si nemuritoarele balade pina la rasaritul Soarelui...

Despre Festivalul International al Teatrelor de Papusi ce sa desfasurat la Moscova in cadrul Congresului XII al UNIMA in 1976 as povesti zile intregi. O lectie mai buna pentru viitorii papusari nici ca se mai poate inventa.

Numai printr-o minune pot explica prezenta mea la acest Festival. Eram doar un simplu stagiar la regie in acel teatru. Si cind a fost afisata lista personalului artistic si celui auxiliar, care urma sa se deplaseze pe 2-3 zile  la Moscova pentru prezentarea spectacolului „Svejk”, evident ca eu nu mi-am putut gasi numele in acea lista, cu toate ca dintr-o „obraznicie” nutream si eu o mica speranta. Intru la „Sudari”, ca sa-mi permita deplasarea (din cont propriu) la...  Chisinau pe timpul Festivalului, motivindu-mi cererea, ca oricum in aceasta perioada  teatrul e ca si mort: se deplasau mai toti actorii. „Moftangiule – mi-a ghicit siretlicul Victor Borisovici – vei pleca la Moscova pe zece zile, impreuna cu mine si scenografa Valentina  Hovraliova. Asa  s-a hotarit la Consiliul Artistic. Pentru tine au votat toti corifeii teatrului. Cu ce i-ai cucerit ? ”. O alta explicatie, decit acel fascinant sentiment al solidaritatii de breasla, nu se putea gasi. Mare mi-a fost minunea, cind am aflat, ca pictorita Nora Borovenkova mi-a cedat mie deplasarea (pe tot parcursul Festivalului  din teatru puteau pleca doar trei persoane)... Doamne , ce fericire! Ma reintorc,  dupa o pauza de cinci ani, in orasul unde mi-am facut studiile, voi avea posibilitatea sa privesc douazeci si noua de spectacole ale celor mai mari papusari din lume (rasfoisem deja programul). Ii stiam doar din carti si din cele auzite de la papusarii din Leningrad, unde pe linga cele trei teatre de papusi, cunoscute in lumea intreaga, mai era, in cadrul Institutului de Teatru, Muzica si Cinematografie si o minunata Catedra a studentilor papusari, condusa cu multa intelepciune de profesorul universitar Mihal Mihalici Koroliov, elevii caruia (regizori, actori, pictori-scenografi) au si inceput acel reviriment in teatrul de animatie (cel putin in Uniunea Sovietica) al anilor 60-70 ai secolului trecut.

Dar, iata-ne la Festival. Era pentru prima data, de la  crearea UNIMA (Praga, 1929), cind Moscova a fost gazda unui Congres al Papusarilor si a unui Festival de o asemenea amploare. Unde mai punem ca Maestrul Obraztov deja reusise sa cucereasca prin spectacolele si turneele sale o lume intreaga. Marele paradox e ca tocmai atunci cind Uniunea Sovietica era in culmea stagnarii brejneviste, papusarii rusi, Centrul Sovietic UNIMA (Presedinte - Serghei Obraztov, Secretar General - Irina Jarovteva) au reusit sa organizeze aceasta Manifestare Internationala impecabil. Se jucau cite noua spectacole pe zi (fiecare reprezentatie de trei ori) in incapatoarele sali ale teatrelor „Lenkom”, „Stanislavskii” si a „Teatrului Academic Central de Papusi sub conducerea lui S.V. Obraztov”. Alergam de la un teatru la altul pentru a prinde inceputul unui nou spectacol, unei noi lumi, unor noi descoperiri, iar in intimpinarea noastra alergau alti papusari. Noi alergam sa reusim la spectacolul, pe care ei numai ce l-au privit, iar dinsii alergau spre sala, de unde se mai auzeau aplauzele noastre de la finalul spectacolului, care peste citeva minute va incepe si pentru ei. Aveam impresia ca toata Moscova alearga spre un spectacol al TEATRULUI de ANIMATIE!

Participarea noastra la Festivalurile internationale existente  ne permit in primul rind sa identificam caile de evolutie a teatrului modern. Incontestabil, influenta „Teatrului lui Obraztov” asupra spatiului sovietic a fost definitorie. Dar si Teatrul  „Tandarica” inca de prin anii 60 , de cind o avea directoare pe remarcabila regizoare Margareta Niculescu, mereu a prezentat spectacole de certa valoare. Asa incit „Licuriciul” are acum posibilitatea sa invete nu numai prin filiera rusa, dar si sa-si cizeleze expresia romaneasca, acumulind totodata experienta si de la teatrele din intreaga lume. In acest sens ne-au fost de mare pret participarile in ultimii 15 ani la Festivalurile Internationale de la Tolosa (Spania), Silistra (Bulgaria), Perugia, Torino (Italia), Izmir si Barsa (Turcia), Volgograd, Mitisci si Krasnodar (Rusia), Slupsk (Polonia), Budapesta (Ungaria), Galati, Constanta si Cluj-Napoca (Romania). Colaboram cu regizori de performanta cum ar fi Liviu Steciuc din Brasov, Iurie Fridman si Stanislav Jelezkin din Moscova, Maria Mierlut din Tirgu-Mures, Boris Azarov din Simferopol.

Cei care cunosc bine istoria teatrului „Licurici”, isi pot pune intrebarea, cum de nu si-a gasit loc in aceasta insiruire a deplasarilor noastre peste hotare, plecarea pe care au avut-o in India si Nepal doi actori ai teatrului. Numele lor le voi spune cu usurinta, caci ei nici nu duc vre-o vina in cele intimplate. Evenimentul insa e cit se poate de graitor la capitolul solidaritatii de breasla.

Eram deja numit in functia de prim-regizor, aveam si citeva spectacole montate, despre care obstimea teatrala din Chisinau reusise sa-si exprime parerea  prin ziarele noastre. Si iata, ca intr-o buna zi, directorul teatrului Alexei Efremovici Boiarinov (cred ca e cazul sa amintesc, ca dumnealui a sosit „la balul nostru” din functia de sef al sectiei politice a Ministerului Afacerilor Interne), ma invita in biroul sau, evident prin intermediul secretarei (gest pe care nu l-am admirat vreo data, ba chiar ma irita intotdeauna, caci,  tocmai in timpul acela, eram aprins de-o mizanscena curioasa, sau mai stiu eu ce (?). De atunci mi-am zis, ca nu voi face asijderea, chiar daca mi-a fi sortit vre-o data sa devin director – procedura, pe care, intr-adevar, ma stradui sa n-o aplic astazi), ma invita, deci, urgent si imi comunica inflacarat, ca biroul politic raional(!) a hotarit unanim sa includa in componenta delegatiei artistice, ce urma sa se deplaseze peste o saptamina in India si Nepal, doi actori de la teatrul „Licurici”,  prezentind un numar de concert cu papusi si acesti doi actori ar trebui sa fie Victor Stefaniuc si Ludmila Paiu.

Mare i-a fost uimirea directorului, cind n-a putut, dupa cum se astepta dumnealui, sa citeasca pe fata mea o nemarginita bucurie. „Bine - zic eu – dar, care-i numarul de concert !?...”

  • Urmeaza sa-l montezi tu!
  • Cind... si cum ?
  • In trei-cinci zile, iar cum...  tu esti regizor si, iarta-ma, nu un simplu regizor, ci regizor-sef!
  • Bine, dar de ce anume... Victor Stefaniuc si anume... Ludmila Paiu...  Si... dar  daca pentru numarul de concert, pe care eu, sa zicem il voi compune, iar teatrul urmeaza ... sa confectioneze anumite papusi , vor fi necesari la montarea lui... acestui numar de concert, nu doi, dar... trei sau patru actori...
  • Uite acum se vede foarte bine, Jucov, ca nu esti membru de partid! De ce numai doi actori? Fiindca asa a hotarit biroul politic al raionului Frunze din orasul Chisinau!  De ce e necesar sa plece anume Victor Stefaniuc? Fiindca el nu e un simplu actor, el mai este si secretarul organizatiei de partid! De cite ori ti-am spus, ca in timpul repetitiilor, cind ii faci anumite observatii sau intervii cu indicatiile tale, sa tii cont de acest lucru! Doar nu sunteti singuri  in sala de repetitii. Te aud si actorii simpli, iar ei trebuie sa stie ca Stefaniuc este secretarul organizatiei de partid!!! De ce anume Ludmila Paiu! Fiindca asa am hotarit eu! Si apoi... De cite ori sa-ti spun: nu uita cine este tatal tau si tine minte cine-s eu!

Dupa acest dialog scurt a urmat o lunga tacere... Deseori discutiile noastre, daca nu se terminau cu fraza: nu uita cine este tatal tau si tine minte cine-s eu! - se termimau cu o lovitura de pumn in masa, ce-i apartinea evident directorului si cu un trintit puternic al usii la iesirea din birou, ce-mi apartinea evident mie. De data aceasta nu m-am grabit sa parasesc biroul. Am reusit sa ma iau in miini si dupa o trista tacere ce nu se mai termina, dar anume in timpul ei am inteles pentru toata viata, ca daca cineva nu e din breasla papusarilor, dar in acelasi timp incearca sa-si gaseasca printre ei un locusor, sa se cuibareasca ca un sarpe in aceasta frumoasa lume a iubitorilor de basme, sa zis de noi! Si cu ferma convingere, ca mai devreme sau mai tirziu toate lucrurile se vor aseza la locurile lor, fara sa-mi cer voie (ca sa-i mai joc pe nervi directorului, doar suntem actori, ce naiba!), m-am apropiat de aparatul de telefon din biroul lui si in prezenta „sarpelui” am format numarul de telefon al bunului meu prieten, coregrafului Alexandru Bihman, care pe atunci inca mai era angajatul Teatrului Dramatic „A. S. Puskin”.

- Sasa... noroc... vino chiar acum, te rog, la teatru... la noi... la „Licurici”. Vom inventa un numar de concert... nu...  nu de dansuri avem nevoie, un numar papusaresc, cum... Guguta, de pilda, paseste pe globul pamintesc, stropeste florile... ele cresc,iar el e fericit... Pentru doi actori! O saptamina! Nu conteaza... In India si Nepal!... Cu ce te-ai alege tu? Iti vei maguli sentimentul solidaritatii de breasla! Esti doar un papusar veritabil! 

Papusarii  ca si   papusile, se intimpla sa rida printre lacrimi.
Ne consolam reciproc.

entru ca impreuna sa-l delectam si sa-l incurajam pe spectator. El raminind cel mai sensibil.

 

 
 
Supersite