Păpușarii au pornit la drum: magia teatrului de animație a ajuns în inima spectatorilor din țară
Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”, cu sprijinul Ministerului Culturii al Republicii Moldova, a demarat în luna mai o suită de spectacole itinerante dedicate celor mai tineri spectatori. Evenimentele au avut loc în mai multe localități din țară, în cadrul Programului Național „Acces la lectură”, aducând teatrul de animație acolo unde el lipsea de prea mult timp.
„Echipa teatrului nostru a adus bucurie și magie în localitățile din Moldova. Am fost primiți de public cu brațele deschise și cu multe aplauze. Am descoperit acolo mult dor și deschidere pentru arta păpușărească! Am fost uimiți de acel public și de organizatori! Teatrul cultivă și formează valori! Teatrul bucură și motivează!”, a declarat Ala Toma, directoarea instituției.
Un turneu cu suflet de poveste, cu sens și cu păpuși
Spectacolele prezentate sunt, de fapt, trei povești:
„Fata babei și fata moșneagului” și „Capra cu trei iezi” de Ion Creangă
„Сказка Цепочка” („Șiragul trucurilor”) de Josef Racek
Poveștile rămân a fi specia cea mai căutată de public. Cele propuse spectatorilor în acest program, sunt creații clasice ale repertoriului teatrului de animație, adaptate pentru a vorbi pe înțelesul și pe gustul copiilor din zilele noastre, când a povesti înseamnă a interacționa și a comunica. Însă mai mult decât povești, aceste producții au adus în fața micilor spectatori emoție, dialog, participare și o experiență estetică profundă, într-un context cultural rar accesibil în satele Moldovei.
Scriitoarea Maria Pilchin, Șef Secție Secretariat Literar, consideră că: „Un astfel de turneu al păpușilor prin republică înseamnă mai mult decât distracție și amuzament, deși și acestea sunt importante pentru dezvoltarea ludică și creativă a copiilor. Aceste reprezentații cultivă o sensibilitate teatrală și culturală măsurabilă pe termen lung în societatea noastră”.
Un demers de mobilitate culturală și reconectare comunitară
Programul Național „Acces la lectură” își propune mai mult decât divertisment și recreere. Prin această inițiativă, se urmărește creșterea accesului la cultură în zonele rurale, promovarea mobilității culturale și coagularea comunităților în jurul artei. În acest context, teatrul de păpuși devine un limbaj universal, care unește generații, educă, inspiră și vindecă. Animația teatrală consolidează astfel comunități, stimulând colaborarea părinților, a pedagogilor, a lucrătorilor din domeniul culturii, cu scopul de a organiza pentru copiii din localitate astfel de evenimente formatoare de gust estetic, pline de artistism și ludic creator.
Păpușile spun povești, dar mai ales construiesc punți între copii și bunici, între memorie și viitor, între identitate și deschidere spre lume. Prin spectacolele sale, Teatrul Republican de Păpuși „Licurici” participă activ la transferul de valori culturale, susține dialogul intergenerațional și contribuie la cultivarea memoriei colective și a mândriei locale.
Itinerarul bucuriei:
„Fata babei și fata moșneagului” de Ion Creangă
6 mai – Puhăceni, Anenii Noi
8 mai – Taraclia, Căușeni
22 mai – Cornești, Ungheni
23 mai – Șoldănești
27 mai – Pelenia, Drochia
29 mai – Oxentia, Dubăsari
„Capra cu trei iezi” de Ion Creangă
17 mai – Florești
30 mai – Slobozia, Ștefan Vodă
„Сказка Цепочка” („Șiragul trucurilor”) de Josef Racek
21 mai – Ceadâr-Lunga, UTA Găgăuzia
Mai mult decât spectacole – întâlniri magice
Copiii care au asistat la reprezentații, reacționând cu entuziasm: au râs, au întrebat, au participat, au visat. Mulți dintre ei au văzut pentru prima dată un spectacol de păpuși. Iar părinții și bunicii, pedagogii, lucrătorii căminelor culturale, emoționați, au recunoscut că astfel de evenimente sunt o adevărată sărbătoare în comunitățile lor. Prin acest turneu, echipa „Licurici” își reconfirmă misiunea de teatru-locomotivă a artei păpușărești din Republica Moldova, impunându-se și ca promotor al culturii vii, ca mesager și creator de legături afective între oameni. Într-o lume grăbită, teatrul de animație își păstrează



